Despre celule stem şi acordarea primului ajutor la copii şi nu numai

Vineri seară am participat la o conferinţă de presă dedicată discuţiilor despre prelevarea celulor stem, acordarea primul ajutor la copii şi bebeluşi. Deşi nu ne priveşte acest subiect întru-cât copiii mei/noi au/am depăşit etapă, am decis să particip totuşi atât din respect pentru organizatori (mai ales pentru Ana – mamica urbană), cât şi pentru cultura mea generală.

Din partea Asociaţiei ProMama a vorbit doamna Andreea Manea (Kinetoterapeut, Educator Prenatal Lamaze, Consultant Alăptare Certificat Internaţional) care ne-a explicat cum se acordă primul ajutor bebeluşului, dar şi copilului mic.

Nu mai reiau tot ce s-a spus, dar va las mai multe filmuleţe găsite pe youtube şi care mi se par destul de utile

sau

Pentru mai multe videoclipuri despre acordarea primului ajutor în funcţie de o rană anume, daţi click aici

Revenind…..au fost câteva idei care mi-au atras atenţia şi care mi-au rămas întipărite în minte:

– cursurile de prim ajutor ar trebui să fie urmate şi de cadrele didactice, de bunici şi chiar de copiii mai mari pentru că uneori primele secunde contează enorm, primele secunde pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte

– când cineva are o hemoragie nazală, nu-l culcaţi pe spate pentru că nu se ştie ce a cauzat acea sângerare; este mai bine să rămână în poziţie verticală şi să se aplice o compresie nazală (să se apese pe nări) pentru a stopa sângerarea

 

Din partea Biogenis a vorbit dr. Dorin Pîrciog (director general al firmei) care, după prezentarea istoricului băncii de celule stem, ne-a explicat ce rol şi cât de utilă este recoltarea celulelor stem.

Se pare că în Polonia a fost deja un caz în care a fost nevoie să se folosească celulele stem mezenchimale pentru un copil. Încă nu se ştiu care sunt toate efectele/urmările pentru că abia a avut loc operaţia.

Ceea ce am aflat mai interesant pentru voi:

– dacă este nevoie de un tratament de durată, banca de celule stem poate folosi celule de la pacienţi compatibili folosind baza comună de date de la nivelul UE (există încă din 2012 prin decizia Parlamentului European) prin care băncile publice pot cere celule de la băncile private (ceea ce nu am înţeles este: se cere acordul celor ale căror celule sunt folosite? ; cum se „înlocuiesc” celulele folosite?)

– la a doua întrebare probabil că răspunsul ar fi că în Marea Britanie se derulează un proiect pentru multiplicarea celulelor stem de 10 ori

– între fraţi, compatibilitatea de celule stem este foarte mică – maxim 25%

contractele pentru prelevarea şi păstrarea celulelor stem au termen 18 ani, moment în care  poate fi preluate şi prelungite de copilul devenit adult

– ca să verificaţi dacă o firmă este autorizată să se ocupe de prelevarea celulelor stem, puteţi accesa site-ul Ministerului Sănătăţii – Agenţia Naţională de Transplant (în România se pare că există 5 bănci de celule stem autorizate, dar mai mulţi agenţi autorizaţi care lucrează separat)

(ca o paranteză, se pare că există un concurs pe site-ul Biogenis şi puteţi câştiga lunar mobilier complet pentru camera copilului şi nu numai)

 

Dacă aveţi întrebări şi nedumeriri, intraţi aici şi scrieţi ce vă interesează. Vi se răspunde foarte repede printr-un filmuleţ susţinut chiar de dr.Dorin Pîrciog, directorul general al firmei Biogenis.

Noroc cu laptele (Neil Gaiman) – ed.Arthur

Luna trecuta, la scoala am fost anuntati ca incepe inscrierea la Clubul de lectura.

Cum Daria este mare fan al cartilor, era clara alegerea noastra, nu?

Aveam de ales intre doua carti de la editura Arthur pe care sa o cumparam pentru copii.

Una era despre povesti in padure (sincer, nu am gasit-o nicaieri pe net ca sa imi dau seama ce contine) si cealalta era un pic sf intitulata „Noroc cu laptele” pe care am gasit-o rapid pe site-ul editurii.

Am comandat aceasta carte (nu e mare pretul; pe site-ul editurii am vazut ca 29.99 ron, noi am dat 22 ron prin intermediul scolii) din mai multe considerente, principalul fiind ca, dupa ce a citit „Fram, ursul polar” si „Colt Alb” (cerinte de la scoala), nu prea mai vrea sa citeasca carti cu povesti „nemuritoare” clasice pe care le considera de nivelul lui….Andrei :D

Initial, am fost un pic sceptica referitor la carte, dar am zis…..ce o fi o fi….sa vedem daca ii place.

Ce sa va spun?

Ca adora cartea?

Ca a citit-o de 3 ori pana acum?

Ca si-a convins mai multe colege sa renunte la cealalta carte in favoarea acesteia?

Noroc cu laptele... (Neil Gaiman)

Ca ii citeste si lui Andrei pasajele ei preferate?

Nu, nu voi scrie asta :D

Voi scrie doar ca este o carte amuzanta, cu personaje inedite (chiar daca apar dinozauri, vumpiri (nu vampiri!) si cate si mai cate) pe care le intalneste taticul plecat sa cumpere lapte si care a ajuns acasa cu muuuulllllttttaaaaaaaaaaa intarziere :D

Multe personaje si aparate/obiecte au alte denumiri decat cele cu care sunt obisnuiti copiii si banuiesc ca si acest lucru le incita imaginatia si ii determina sa caute la randul lor alte variante pentru obiectele din jurul lor.

Este o carte foarte distractiva care o insoteste pe Daria de cateva saptamani bune :)

Ieri i-am dat alta carte pe care am comandat-o saptamana trecuta de la alta editura. Sa vedem daca ii place si ce parere are. Pe urma va povestesc si despre ea ;)

Învaţă-l să facă la oliţă în 7 zile (Gina Ford) – ed.Corint

Vineri seara am participat la o conferinţă despre recoltarea celulor stem şi necesitatea acestei prelevări. Cu această ocazie, am primit şi o carte de la editura Corint scrisă de autoarea britanică Gina Ford – „Învaţă-l facă la oliţă în 7 zile”.

Iniţial, sincer, am crezut voi găsi în carte taman ideile tâmpite preconcepute pe care le-am auzit şi eu când îi învăţam pe Daria şi Andrei stea la oliţă…..de genul…eu l-am pus pe băiatul meu la 6 luni pe oliţă şi de atunci nu am avut nicio problema ….bla-bla-bla!

În fine….bănuiesc toate mamele au auzit astfel de istorii şi ştiu pe propria piele ce frustrant este din multe puncte de vedere.

Deşi nu mai e cazul la noi, am decis arunc o privire pe carte tocmai pentru sunt o persoană tare curioasă :D

Şi……primele fraze care mi-au atras atenţia au fost taman pe placul meu dat fiind aceasta este şi filosofia mea de….viaţă…. dacă vreţi o numim aşa….Pe scurt: fiecare copil are propriul nivel de dezvoltare. Nu trebuie făcute comparaţii, ci găsiţi numitorii comuni, acei factori care ajută înţelegeţi când este momentul potrivit pentru copilul dvs. facă un pas ori altul indiferent vorbim despre oliţă, ţinerea unui creion în mânuţă, primii paşi etc.

Cartea este scrisă într-un stil simplu, la obiect (există şi studii de caz/exemple care ajute înţelegeţi mai bine explicaţiile) care ajută fiecare părinte ori adult responsabil de copil…

înţeleagă când este momentul potrivit înceapă aşezarea la oliţă,

îl înveţe pe copil îşi controleze sfincterele (autoarea consideră vârsta potrivită este între 1 an şi 6 luni – 2 ani),

înveţe se îmbrace/dezbrace ( excelent argument! degeaba ştie vrea îşi facă nevoile dacă nu reuşeşte se dezbrace singur pentru apar accidente în mod invariabil şi de aici şi destul frustrări atât ale copilului, cât şi ale părintelui),

îi explice copilului ce înseamnă oliţă şi despre ce este vorba pas cu pas

Sincer, spun, la noi a fost diferit….Daria a învăţat facă la oliţă ….iar Andrei a învăţat facă direct la toaletă cu reductor pus la colac (nu stătea bine pe oliţă şi mai mult apăreau accidente când se uda aşa am trecut la pasul următor şi am rezolvat mai bine problema, fără atâtea frustrări).

Aşa cum spune şi autoarea, tot mama (ori adultul care se ocupă de copil) îşi seama când este momentul potrivit înceapă….antrenamentul la oliţă :Dşi asta pentru , stând mereu cu cel mic, ajunge îl cunoască destul de bine şi îşi dea seama când e momentul îşi facă nevoile.

Indiferent cum se desfăşoară lucrurile, nu uitaţi fiecare copil are propriul nivel de dezvoltare, propriul ritm de învăţare a lucrurilor. Nu faceţi comparaţii cu ce face copilul vecinei/verişoarei etc pentru nu e cazul.

 

 

Recomandarea zilei: Succesul copilului tău depinde de tine

Nu, nu e un titlu ales la întâmplare.

Este o carte!

Adriana Mitu este autoarea cărţii „Puterea părinţilor.Succesul copilului tău depinde de tine”.

IMG_4010

Când am început să citesc această carte, am rămas un pic fără cuvinte…..primele fraze redau exact ceea ce gândesc eu, ce simt eu, modul în care încerc să fiu ca mama şi prietenă a copiilor mei.

….educându-i pe copii după principiile şi valorile moştenite de la cei ce ne-au îndrumat primii paşi, le facem un serviciu sau un deserviciu?

Când devii părinte, începi să conştientizezi multe lucruri…începi să îţi faci griji….înţelegi că altcineva depinde de tine în totalitate….la început este vorba de lucruri elementare, de supravieţuire….treptat, este vorba despre hrană spirituală, despre educaţia pentru viaţă….

De câţiva ani, au apărut şi în România preocupări parentale mai…profunde….De cele mai multe ori, sunt invitaţi scriitori străini, parenting coach etc să le vorbească părinţilor despre structura mentalităţilor, despre sentimentele şi gândurile copiilor, dar şi ale părinţilor, despre emoţii…..

Timid, au început să apară şi la noi autori care îşi expun filosofia de viaţă, gândurile şi preocupările, dar care nu au parte de promovarea pe care o au cei din alte ţări.

Cartea pe care am primit-o şi pe care v-o prezint azi este scrisă de Adriana Mitu din perspectiva copilului devenit adult aşa cum ne precizează chiar ea.

M-ar tenta să vă scriu multe lucruri, dar mă voi rezuma la câteva idei preluate chiar din prezentarea cărţii întru-cât nu vreau să stric efectul cuvintelor scrise din suflet de această autoare interesantă.

Să zicem doar atât: (1) înţelegi mai bine care sunt propriile tipare parentale mental-emoţionale moştenite, dacă acestea îţi sunt benefice sau nu şi vei decide dacă doreşti să le transmiţi mai departe copilului tău; (2) vei înţelege care este originea comportamentelor manifestate în relaţionarea cu copilul; (3) vei înţelege nevoile emoţionale ale copilului tău şi care sunt cei 3 factori declanşatori ai unui comportament nedorit şi vei învăţa să „modelezi” comportamentul.

Sunt multe-multe idei care pot fi scrise aici, dar nu ar face faţă meritului acestei cărţi. Sincer, v-o recomand!

Deci….ce veţi descoperi citind această carte? Multe înţelesuri…..Piesele de puzzle încep să se aşeze mai clar în mintea părintelui şi încep să capete sens anumite lucruri…..Ce îmi place mie la această carte? Este scrisă pentru români, pentru mentalitatea noastră ca popor, pentru cei care au un trecut aici şi înţeleg mai bine referirile la o educaţie trecută ….dar….apar şi referiri, sfaturi, direcţii de urmat de la specialişti care au acordat interviuri special pentru această carte. De asemenea, apar şi referiri la teoriile de bază în parentingul internaţional.

Cartea a fost lansată la Piteşti pe 27 aprilie, iar la sfârşitul lunii mai autoarea va susţine o conferinţă la Bucureşti. Detaliile le vom afla în curând, sper.

Primii pasi in Actorie – Atelier pentru copii de 4-6 ani (Fundatia Calea Victoriei)

Pentru cei din Bucuresti, va redau mai jos cateva informatii referitoare la un atelier dedicat copiilor mici (4-6 ani):

Cand?

16 mai; ora 11.30

Cine sustine atelierul?

Actrita Smaranda Caragea ii va initia pe cei mici in arta teatrala.

Cat timp?

Atelierul va dura 5 intalniri, iar cei mici se vor juca si vor invata sa interpreteze usor-usor…sa se concentreze la tema discutata, la jocurile initiate…

Ce varste?

Atelierul se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 4-6 ani.\

Ce pret?

Atelierul costa 250 ron

Daca aveti card de fidelitate, pretul este de 225 ron/copil

Unde?

str.Popa Soare nr,40; etaj 1 (in apropiere de rondul Pache Protopopescu – biserica Sf.Vineri – Bld.Corneliu Coposu)

Cum va inscrieti?

Prin e-mail: CONTACT@VICTORIEI.RO

Primii pasi in Actorie

Puicute ouatoare

Unii dintre voi stiu deja ca noi ne-am mutat in afara orasului in urma cu multi ani in ideea ca asa le putem oferi copiilor spatiu unde sa alerge, fructe si legume naturale (fara conservanti), eventual produse naturale din curte….

Mda….dupa atatia ani, nu am reusit sa facem mare lucru din varii motive….

Ce am reusit sa le oferim au fost fructe si legume, dar in ce priveste lactate, oua, carne….aici nu putem spune ca am facut vreun progres.

Recunosc ca nu ma pricep, dar e vorba si de lipsa de timp asa ca pana la urma am tot amanat pana am…..amanat!

Anul acesta am zis ca e cazul ca, la ferma macar, sa cumparam puicute ouatoare ca sa le putem oferi copiilor oua proaspete mai ales ca la noi se folosesc destul de des si la dulciuri, nu doar la micul dejun.

Nu cred ca exista vreo reteta de prajitura care sa nu contina oua (bine, cu exceptia celor pentru post!) asa ca mereu se consuma cel putin 10-15 oua pe saptamana (uneori mai mult, alteori mai putin in functie de timpul pe care il am eu la dispozitie ca sa le fac poftele celor mici).

Smiley face Imagine preluata Puicute Ouatoare – PuicuteOuatoare.ro

Acum suntem intr-o perioada cand cautam, ne informam, adunam idei si facem planuri.

Discutand cu mai multe mamici de la Daria din clasa am constatat ca e posibil sa avem si „clienti” :) ))) Glumesc! Ele au fost tare entuziasmate cand au auzit ca intentionam sa punem in aplicare aceasta idee mai veche asa ca m-au rugat sa le tin la curent pentru ca si-ar dori sa le poata oferi propriilor copii oua proaspete si nu numai.

Adevarul este ca rar ajungeam inainte in parcul de langa scoala asa ca nu se prea intampla sa ne intalnim cu multi copii, respectiv parinti in acel interval de timp. O data cu venirea caldurii, am decis ca e mai bine sa ne oprim la joaca imediat dupa ore. In felul acesta energia acumulata in cele 4-5 ore de scoala se duce, ajungem acasa mai calmi, pregatiti pentru masa de pranz…putina odihna, joaca, apoi temele.

Si uite asa mai stau si eu de vorba cu mamicile colegilor Dariei ori ai lui Andrei, mai discutam, mai impartasim idei despre optionale, program de dupa-amiaza ori vacanta…..Nu imi dadusem seama ca astfel de discutii pot fi asa de relaxante, dar probabil ca si compania este „de vina” pentru ca ma simt tare bine alaturi de cele 2-4 mamici cu care ma intalnesc.

Culmea e ca vin si cativa tatici de la Andrei de la clasa asa ca mai discut si cu ei din cand in cand, inclusiv despre optionalele alese de ei…..Sa stiti ca si taticii sunt tare bine informati si poti afla multe lucruri interesante de la ei ;)

E uimitor cum, daca iti faci un pic de timp, reusesti sa afli mai multe lucruri decat dupa x cautari pe net :D

Revenind…..(scuze paranteza imensa) ….. speram ca in aceasta vara sa punem (in sfarsit) in practica ideea cu pasarile ca sa avem oua proaspete, carne fara chimicale….Sa traim si sa vedem, nu?

Frati…..surori……

Poate e din cauza ca am si eu doi…..

Poate e din cauza ca Daria are uneori „rol” de supraveghetor al fratelui mai mic atunci cand eu nu pot …. (asta inseamna ca il supravegheaza la teme ori il pune sa aseze tacamurile pe masa, sa se ocupe de lucruri minore prin camerele lor )

Poate e din cauza ca acest lucru se intampla in fiecare zi si e greu sa nu iti atraga atentia…..

Dimineata…..

Fratii si surorile mai mari (ciudat, dar am observat diferente destul de mari intre ei: cei mari par a fi de la clasa a V-a pana la a XII-a) isi duc fratiorii si surioarele mai mici pana in clasa….

La clasa de langa Andrei……in fiecare dimineata, sora mai mare (cred ca e clasa a VI-a) il aduce pe cel mic (la pregatitoare)….Amandoi sunt cuminti foc, saluta mereu, vorbesc incet cand urca treptele, cat timp cea mare il ajuta sa se dezbrace si sa isi duca rechizitele in clasa….

Colegi de-ai lui Andrei…..unii dintre ei au frati mult mai mari (18 ani) care ii aduc pe cei mici in clasa, ii iau la pranz daca le permite programul de la scoala….La fel, oricat de ciudat ar parea, cei mari sunt foarte atenti la cei mici…ii ajuta sa se schimbe de incaltaminte, sa isi aseze lucrurile in dulap, sa isi duca rechizitele in clasa, sa aiba sticla cu apa la indemana…..

La fel e in toata scoala….nu am vazut frati mai mari (indiferent de varsta) care sa nu isi duca fratiorii dimineata la clase…ori sa ii duca pana la un coridor comun si de acolo sa ii supravegheze cum se indeparteaza pana dispar din raza lor vizuala….

Sa nu credeti ca atunci cand se intalnesc cu cei din clasele lor sunt asa cuminti (am vazut si cealalta „fata”), dar mi se pare frumos si emotionant modul in care sunt atenti la cei mici….cat de responsabili sunt….

In fiecare dimineata, vad la semafoarele din oras, frati mai mari care isi duc surorile si fratiorii la scoala….

Azi dimineata m-a impresionat un baietel (cred ca e in clasa a VI-a dupa cum arata statura lui) care isi ducea sora la scoala. O tinea bine de mana, ii ducea ghiozdanul si ii explica sa stea cuminte pana cand au verde ca sa traverseze…..

Ii vad in fiecare dimineata si ma bucur sa constat ca lucrurile nu sunt asa …… cum apar in presa, in cartile de specialitate….sunt multi frati si surori mai mari care au grija de cei mici si sunt responsabili de ei…..

Discutam cu Daria si Andrei zilele trecute despre acest lucru…..

Inevitabil, am ajuns la partea in care fratii mai mari au deja permis de sofer si ii aduc pe cei mici la scoala in locul parintilor….La un moment dat, fiica-mea isi da seama ca ea e mai mare si isi va lua prima permisul….

„Stai asa! Vrei sa spui ca EU o sa ma ocup de …EL?!? ”

Se intoarce spre Andrei care isi facea de lucru si se prefacea ca nu o aude….

„Stii ce inseamna asta, nu-i asa, Andrei? Trebuie sa te dai bine pe langa mine! Trebuie sa ma asculti! EU VOI FI SEFA TA!!!”

Andrei se intoarce la ea cu o figura plictisita….. „A, da?!? Si daca eu imi iau permisul de la 16 ani ? Poate tu va trebui sa te dai bine pe langa mine ca sa te iau!!!! Mami, pot sa merg cu motocicleta ori cu scuterul la 16 ani? Stai asa!!!! Mami, nu ziceai tu ca exista niste masini care pot fi conduse de la 16 ani?!?”