Ce faci cand copilul tau iti spune ca nu mai crede in Dumnezeu

Saptamana trecuta am avut o surpriza (sa nu zic “soc”) cand Daria mi-a spus ferm convinsa ca ea nu crede ca exista Dumnezeu.

Este prima data cand spune asa ceva si am ramas surprinsa mai ales ca in toamna era incantata si ma batea la cap sa o las la orele de religie de la scoala. Desi auzisem si citisem multe pe net despre orele de religie (inclusiv anul trecut am avut o discutie cu Daria despre ceea ce le spusese la scoala profesorul de religie, dar am rezolvat-o usurel), am decis sa o las sa participe la ore si sa vad pe parcurs ce si cum.

Cand am auzit-o spunand in masina acest lucru, am ramas fara cuvinte in prima instanta.

Ce se putuse intampla de un copil care era entuziasmat de ore sa treaca la polul opus?

Doua motive!

Doua motive pe care cu greu le-am scos de la ea, dupa multe insistente din partea mea si a lui Andrei.

Primul motiv a fost foarte dificil: se rugase sa o invie pe Iris (catelul nostru micut otravit anul trecut). Se pare ca atat profesoara de religie, cat si soacra mea i-au spus ca Dumnezeu face minuni. Ba inca, soacra mea i-a spus ca au fost situatii mentionate in Biblie cand oamenii s-au rugat si cei cu adevarat credinciosi au inviat.

Bun!!!

Ba nu!

Nu e bine deloc!

Mi-a luat ceva timp sa o fac sa inteleaga ca nu se intampla astfel de minuni, iar ceea ce apare in Biblie sunt povesti adunate ca intr-o culegere. Mai mult succes a avut sotul meu care a citit si a studiat Biblia si a putut sa ii aduca argumente solide.

Nu am reusit sa discut cu soacra mea despre acest aspect, dar acesta este un lucru prioritar pentru aceasta saptamana. De acum, nu mai vorbeste cu copiii despre nimic religios pentru ca ma trezesc maine-poimaine ca unul din ei face cine stie ce prostie (sa nu zic nenorocire) in inocenta si naivitatea lor de innebunesc de durere, iar ei cine stie ce patesc de urma acelor fapte.

Al doilea motiv….acesta a fost cel mai greu de smuls, dar mai usor de explicat si contracarat: de ce nu i-a implinit dorinta de a fi super-erou??!

Pfff…cu asta m-a dat gata! Ea isi dorea super puteri ca sa poata face bine in lume, sa prinda hoti etc.

Cum n….un copil de 8 ani cu capul pe umeri ajunge sa creada astfel de tampenii e peste putinta mea (cel putin in acest moment) de intelegere.

In fine, am avut ideea sa ii explic ca toti putem avea super puteri si i-am povestit despre coletul pe care l-am trimis in urma cu ceva timp catre Gavi care continea o pereche de adidasi , 2 camasi pentru un baietel si o fetita. Atat am avut disponibil la acel moment, atata am trimis. In curand facem iarasi ordine in dulapuri si adunam mai multe asa ca vom face un colet mai mare un pic.

I-am explicat ceea ce mi-a scris Gavi ca mamica copiilor a inceput sa planga cand a primit micile noastre daruri pentru ca nici nu se astepta la asa ceva, nici nu era vreo sarbatoare cand oamenii obisnuiesc sa fie mai darnici. (da, stiti deja parerea mea despre cei care isi aduc aminte de cei sarmani doar de 2 ori pe an asa ca nu voi insista acum pe aceasta tema).In plus, asa cum ne povestise Gavi, acel baietel mersese toata iarna intr-o bluza de trening si tensi  la scoala, dar nu lipsise deloc. Si el poate fi considerat un super-erou pentru ca a facut un sacrificiu ca sa invete carte!

Pornind de la acest subiect, i-am explicat Dariei ca, pentru acea familie, noi suntem un fel de super-eroi, asa cum e si Gavi pentru ca au primit ceva ce nu asteptau, nu sperau, dar aveau nevoie. Pentru ei, cei care ii ajuta cu atat cat pot …..ei bine, acei oameni sunt un fel de super-eroi. Pentru parintii care abia reusesc sa asigure paine pe masa copiilor si nu intra in discutie hainute, incaltaminte ori jucarii, ei bine, pentru ei…cei care le trimit ceva sunt undeva …in inima lor! Putem considera ca si mama copiilor este un super-erou pentru ca munceste pe rupte pentru orice poate sa le ofere copiilor ei!

Acum…sper sa nu mai am vreo surpriza neplacuta …..

Momentan, i-am explicat Dariei ca….din moment ce vantul nu il vezi, dar il simti, nici pe Dumnezeu nu il vezi, dar stii ca exista. Nu e nevoie de dovezi, daca stii acest lucru in inima ta.

Inca nu stiu ce altceva sa ii spun, dar asta e o tema de gandire pentru mine si trebuie sa stabilesc exact ce pot sa ii spun si ce cred si eu cu adevarat. Intai trebuie sa faca distinctie intre ce scrie in Biblie, ce spun oamenii si ce sunt invatati la ora de religie. Apoi….vedem….

Voi cum ati proceda?

Cine sunt oamenii care se ocupa de copiii nostri, iar noi….

…nu ne dam seama de impactul lor asupra celor mici decat cand e ceva ….iesit din comun?!?

Sa zicem ca saptamana trecuta am avut ocazia sa constat acest lucru pe propria piele….

Am mai povestit ca, la Andrei si Daria la scoala, sunt body-guards peste tot. Si cand zic peste tot asta inseamna intre 2-4 la poarta, pe fiecare etaj cate 2-3.

Probabil pentru ca cei mici de la clasele pregatitoare sa se acomodeze mai usor cu scoala, conducerea scolii a amenajat doua clase intr-o cladire separata unde au acces doar cei de la after-school, unde se afla sala de sport, unde se afla un laborator, unde se afla sala de festivitati.

Astfel, de-a lungul acestor luni, copiii au intrat in contact cu cei mai mari, insa la nivel limitat, controlat.

Exista camere video in toata scoala (habar nu am cine le vizioneaza, dar cu siguranta de intampla acest lucru pentru ca nu prea am auzit sa existe scandal pe holuri ori in clase).

Ei bine, la etajul unde se afla clasele pregatitoare este mereu un body-guard. In toamna a fost un domn cam la 35 de ani, dupa cateva luni, a venit altcineva pentru o scurta perioada de timp…..de atunci este un baiat tanar care ii supravegheaza.

Trebuie mentionat ca toti lucreaza prin rotatie (poarta/etaj), in afara de cel de la etajul copiilor mici .

Si asta era cat pe ce sa se schimbe intr-o dimineata…..

Am ajuns la scoala si am constatat ca bodyguard-ul nu era acolo….Dupa ce l-am schimbat pe Andrei de incaltaminte (da, se schimba toti de incaltamintea de afara pentru ca le-au creat un spatiu de joaca inchis alaturi de dulapurile lor, unde nu au acces ceilalti; de ce? pentru ca au clase extrem de mici unde abia se pot misca!), am avut surpriza ca baietelul meu sa nu vrea sa ma lase sa plec…..De ce? Aparuse alt body-guard pe care el nu il cunoastea si nu vroia sa ramana singur cu aceasta (ajunsesem printre primii).

Bun….dupa vreo 10 minute de negocieri, de imbratisari etc am reusit sa plec cand a aparut inca un prieten de-al lui Andrei.

Cand am ajuns la pranz, la post se afla din nou “vechiul” body-guard. L-am intrebat ce s-a intamplat si am avut surpriza urmatoare: seful lui (un tip in varsta si mereu morocanos care sta la poarta si e uneori chiar artagos cu parintii) dorise sa il schimbe din post (asa cum cerea regulamentul), insa…….SURPRIZA!!! copiii, cat sunt ei se mici, au facut un mic scandal si au cerut ca George sa se intoarca! Habar nu am in ce a constat acel mic scandal ori ce au facut copiii, cert e ca dupa 2 pauze s-a intors la post!

Da! George! Pentru ca cei mici s-au atasat de el si ii cer ajutorul de cate ori simt nevoia!

Spre ex…

…fac diverse proiecte cu invatatoarea unde trebuie sa lipeasca ceva? fug la George sa ii ceara sa ii ajute si sa le tina lipite cat timp ei isi pregatesc partea urmatoare din proiect

…intarzie doamna? George sta cu ei si le pune desene ori ii supravegheaza cat lucreaza ceea ce a spus doamna.

…la locul de joaca cineva a fost lovit? vin amandoi la George care le spune: “te doare? o anuntam pe doamna si dam fuga la cabinet” ori “stiti care e regula, nu? cine e vinovat merge in clasa si sta in banca”…

…cand ies in pauze, cei mai multi alearga la el in brate sa ii spuna ca le-a fost dor de el (nu va asteptati sa fie si Andrei printre ei pentru ca nu e genul asta; in schimb, Andrei se duce la el cand pleaca colegii lui la ora de sport si se ii indica lui George cum sa joace Tetris pe telefon :P )

Mda…cum ziceam…..sa stiti ca sunt oameni care ne influenteaza copiii si noi nu ne dam seama de asta!

Cam asa si la noi….veselie mare ca s-a intors George….

Sa va spun ca nu au avut reactia asta cand s-a intors doamna in ianuarie dupa ce fusese plecata o luna?

In schimb, cand doamna de sport s-a intors la scoala dupa o sesiune de chimioterapie (copiii nu stiu nimic despre acest lucru, ei cred doar ca a fost racita puternic si asta a lipsit 2 saptamani)…..s-au dus toti sa o imbratiseze!

Si cum sa nu simta ceva pentru oameni care ii imbratiseaza, care le zambesc si le vorbesc frumos, care le vorbesc cu autoritate cand e cazul, fara a tipa la ei?!?

Respect pentru oamenii care au grija de copiii nostri si ii ajuta sa capete incredere in ei insisi atunci cand noi nu suntem de fata :)

Fii prietenos, nu rautacios!

Banuiesc ca toti ati auzit de aceasta campanie al carui promotor este Alex Velea.

Pentru cei care nu au auzit ori nu stiu exact despre ce este vorba, voi incerca mai jos sa va explic ceea ce am inteles eu, ceea ce am discutat aseara la conferinta dedicata acestui subiect unde am participat alaturi de mai multe mame bloggerite.

In primul rand trebuie sa discutam despre ce inseamna fenomenul de “bulling”. Pe scurt, ar inseamna agresiune verbala ori fizica. Pe vremuri, astfel de copii/adulti erau considerati derbedei (nu sariti in sus cand cititi termenul, stiti prea bine ca asa erau numiti cei care se luau de altii fara motiv doar pentru a demonstra ca ei sunt tari si puternici, iar ceilalti trebuie sa li se supuna).

Astazi, fie din cauza mass-mediei care aduce in atentie tot mai multe cazuri, fie din cauza societatii care pare sa se “degradeze” treptat, tot mai multi copii sunt agresati indiferent ca discutam de prescolari, scolari ori liceeni.

Pentru ca de multe ori copiii agresati nu isi dau seama ce se intampla ori nu au cu cine sa vorbeasca, Cartoon Network impreuna cu Asociatia Telefonul Copilului au creat aceasta campanie.

Mai jos aveti cateva clipuri care pot fi de ajutor cand le explicati celor mici ce inseamna acest “fenomen” si cum sa reactioneze/actioneze

Eu v-am povestit cum a reactionat Daria cand un coleg a vrut sa ii ia cutia de suc. Asta nu inseamna ca nu imi e teama ca acel baietel ar sta deoparte, la distanta de ea. Imi este teama ca ar putea deveni violent in timp. Dar…..stiu ca o rezolvare tot s-ar gasi. Indiferent ca as merge eu ori sotul la scoala, ca am discuta cu invatatoarea si parintii respectivului baiat…tot s-ar incheia …Momentan, am inteles importanta faptului de a o lasa pe Daria sa isi castige respectul agresorului pentru ca numai asa va reusi sa il tina deoparte: infruntandu-l!.

In regula….sa discutam acum despre ce inseamna Telefonul Copilului. In primul rand, exista un program (desi eu as zice ca nu ar trebui sa existe ore fixe pentru ca nu se stie niciodata cand un copil simte nevoia sa se descarce): de la 8.00 la 0.00 in fiecare zi, de luni pana duminica.

In al doilea rand, sa stiti ca si voi puteti fi voluntari in cadrul acestei asociatii. Cred ca mereu este nevoie de ajutor si de oameni care sa poata participa la actiunile din scoli, din mediul rural ori urban.

Potrivit doamnei directoare executiv a acestei Asociatii, la numarul de telefon 116 111 au sunat foarte multi copii pentru a povesti ce li s-a intamplat. Culmea e ca nu doreau sa intervina cineva pentru ei, ci isi doreau sa afle ce pot face ei insisi pentru a ii opri pe agresori.

Problema este ca, de multe ori, agresiunile au fost fizice, iar copiii – victime au ajuns la spital.

Un fenomen grav este cel in randul adolescentelor agresate de colege care au ajuns la auto-mutilare. Aici e o situatie care ma face sa ma cutremur si sa ma intreb: unde sunt cadrele didactice? unde sunt body-guards de la scoala? Pentru ca aceste agresiuni au loc in cadrul/in incinta scolilor! Si totul se intampla in colectivitate!

Va aduceti aminte video-clipurile postate de adolescenti pe youtube in anii trecuti unde colege/colegi se adunau si ii bateau fara mila pe cei considerati diferiti?

Ce facem daca tocmai copilul nostru este cel agresat? Nu ne putem transforma toti in agresori, nu? Nu putem sa ne ducem noi ca parinti si sa ii batem pe copiii agresori! Daca nu se poate discuta cu parintii agresorului, daca copilul vostru a fost agresat, in primul rand obtineti un certificat medico-legal. In al doilea rand, sunati la 116 111 si cei de acolo va vor consilia pas cu pas pentru a iesi din impas si pentru a gasi o rezolvare.

Nu sunt doar discutii teoretice, e vorba de consiliere psihologica, este vorba de sfaturi juridice.

Din cauza fondurilor limitate, o campanie mai puternica, directa in scoli nu e posibila. Pentru moment, se merge pe campania media si pe conferinte unde sa participe adultii (cadre didactice, parinti, ziaristi, bloggeri etc) care sa duca mai departe aceste informatii care speram noi sa faca diferenta intre un caz de agresiune si unul incheiat cu bine pentru partea vatamata.

Revenind la ceea ce s-a intamplat aseara…In timp ce noi ne aflam in sala de conferinte (un cadru intim, unde s-a discutat, s-au pus intrebari, s-au dat explicatii), copiii se jucau cu mascotele de la Cartoon Network si erau invatati diverse lucruri despre ce inseamna bullies si cum sa reactioneze daca sunt agresati ori vad ca cineva este agresat. Partea aceasta mi se pare cea mai importanta!

De multe ori, inclusiv adultii au tendinta sa mearga mai departe, sa inchida ochii atunci cand vad ca cineva este agresat. Asa ca ce asteptari avem de la copii?

Sa stiti ca ati fi uimit cum gandesc unii copii care ar putea da o lectie adultilor. Urmariti acest filmulet care a circulat pe fb in urma cu putin timp si sa aveti rabdare pana la final pentru ca veti fi uimiti

Sper ca tot mai multi parinti sa isi faca timp si sa discute cu proprii copii (indiferent de varsta) pentru a-i ajuta sa inteleaga ca, de multe ori, inclusiv agresorii sunt tot victime ale propriilor familii, ale mediului in care traiesc. Copiii sunt cei care trebuie sa invete sa reactioneze, sa nu stea pe ganduri si sa anunte adultii care le sunt in apropiere atunci cand se intampla ceva de acest gen.

Este important sa ii invatam de mici sa nu stea pasibili cand vad ca sunt agresati altii, dar nici sa nu se puna ei in pericol. Trebuie sa apeleze la un adult. E drept ca au fost cazuri in care chiar invatatoarele le spuneau copiilor sa nu cumva sa transmita parintilor intamplarile de la scoala, dar comunicarea din propria familie este esentiala si este extrem de important sa aveti o relatie de prietenie cu proprii copii astfel incat sa stiti mereu ce se intampla.

Saptamana trecuta, Nicoleta, o prietena de-a mea, m-a invatat jocul despre care v-am povestit la vremea respectiva cu ajutorul caruia pot sa inteleg si mai bine ce se intampla cand nu sunt eu cu ei. La noi a functionat foarte bine…incep eu prin a le povesti cum a fost ziua mea, apoi inchei spunand ca ziua mea a avut culoarea x, forma animalului y, gustul z….Dupa aceea ii rog pe ei sa ma imite…..Uite asa am aflat cand Andrei a fost suparat din cauza unei intamplari de la scoala, cand Daria s-a bucurat de ceva legat de colegii ei….etc…

Indiferent ce alegeti, important e sa comunicati cu proprii copii. Si sa nu uitati ca, atunci cand nu stiti ce sa faceti, puteti apela 116 111 pentru consiliere.

p.s.: da, au fost copii care pur si simplu sunau la acest numar pentru a spune poezii ori pentru a-i ruga pe cei de la asociatie sa le verifice temele prin telefon….da, copiii sunt mereu surprinzatori….insa aceste telefoane arata doar ca sunt neglijati de proprii parinti si ei simt nevoia sa fie apreciati si ajutati!

 

Curiozitati pentru mici si mari: pregatirea unei lectii complexe

De multa vreme nu ne-am mai jucat despre calatoriile prin lume.

Pentru ca Daria ma tot bate la cap sa ne facem timp si sa mai lucram si altceva decat teme-teme si iar teme (sa zicem ca oricat ii place scoala s-a cam saturat sa lucreze doar la romana, mate si engleza), am inceput sa adun informatii despre un oras care mi-a atras atentia de multa vreme: Viena.

Cred ca prima data am auzit de Viena la orele de istorie. Am avut norocul ca, in scoala generala, sa am doua profesoare exceptionale, pasionate de materia pe care o predau. Nu s-a intamplat nici macar o data ca lectiile lor sa fie plictisitoare. Dimpotriva! Erau discutii la orele lor, se purtau calatorii imaginare si totul era complex. Niciodata nu ne venea sa ne ridicam din banci si mereu ne doream sa continue …..eventual toata ziua daca se putea.

De la prima noastra profesoara (Dumnezeu sa o odihneasca in pace!) am invatat ce inseamna numismatica. Avea o colectie impresionanta de monede si ea ne-a invatat o multime de lucruri despre tarile pe care isi dorea sa le viziteze. Vedeti voi, ea nu plecase niciodata din Romania, dar ii placea sa stie cat mai multe lucruri asa ca……a reusit sa ne transmita si noua pasiunea si dorinta ei ;)

Palatul Hofburg din Viena ziua

Imagini preluate

Viena era unul dintre orasele ei preferate si ne povestea despre ce a insemnat de-a lungul timpului sa fie centru politic, economic si militar…..de-a lungul Imperiului Austro-Ungar, al Austriei de azi….Ne facea sa ne dorim sa vedem cum trece Dunarea prin orasul acesta care a vazut si unde s-a creat istoria…

https://i0.wp.com/www.travelwiz.ro/images/orase/3/palatul-schonbrunn-viena_53.jpg

Primaria Viena

Imagini preluate

A doua modalitate prin care sufletul meu s-a apropiat de Viena a fost prin intermediul muzicii. Am avut norocul ca, in scoala generala, diriginta clasei mele sa fie profesoara de muzica. Pentru ca ea era indragostita de muzica clasica, nu o data s-a intamplat sa ascultam Mozart, Beethoven, Hayden, Schubert, Brahms in timpul orelor de dirigentie ori cand ne faceam temele la ea in cabinetul de muzica (daca nu se tinea una dintre orele clasice, mergeam in cabinetul dansei si ne faceam temele, cantam la diverse instrumente…..ea a fost prima care a pus chitara  si tobele la dispozitia celor care azi canta sub denumirea de Vunk).

Adevarul este ca dragostea pentru muzica clasica am reusit sa o transmit si eu copiilor mei si mai ales Dariei. Cand era micuta, puneam cd-urile create special pentru copii, o luam in brate si dansam cu ea. Si acum isi alege cate un cd si asculta cand simte ea….

Zilele trecute citeam comentariile mai multor doamne si domnisoare care isi doreau sa citeasca cartea dedicata printesei Sissy a Austriei. Asa mi-am adus aminte ca existau niste desene in urma cu cativa ani pe MiniMax si am decis ca voi cauta pe youtube linkurile ca sa le pun si celor mici cateva episoade din acest serial.

Pentru Daria si Andrei am ales inca cateva materiale (inca mai adun) despre  Viena si organizatiile internationale care isi au sediul principal acolo. Daca ma intrebati pe mine, niciodata nu e prea devreme sa citeasca si sa invete cate ceva. Evident ca nu intentionez sa le umplu mintea cu prea multe informatii, dar stiu ca sunt curiosi ….Deja  stiu ce inseamna UE si acum as avea ocazia sa le arat ca exista si alte organizatii la nivel european si nu numai care se ocupa cu activitati economice, politice si sociale.

Andrei este pasionat de steaguri asa ca deja m-am gandit la puzzle-urile cu acest specific, dar si la cele cu harta Europei (mai ales cel cumparat de la Julia in urma cu 2 ani).

Deci, sa vedem…..pentru lectia despre Viena materiale utile si interesante (sa nu zic si captivante) ar fi:

1. putina istorie (mai ales corelata cu desenele despre printesa Sissy),

2.putina geografie (ei sunt interesati mereu de ceea ce inseamna traseul Dunarii – Daria a avut de pregatit pentru scoala un material despre Delta Dunarii),

3. muzica clasica (tocmai bine pentru ca putem sa ascultam si in timp ce se joaca afara in curte),

4. jocuri si desene cu steaguri, puzzle-uri, inclusiv jocul de la Editura Gama despre capitalele Europei

5. discutii introductive despre organizatiile internationale care isi au sediul in Viena.

Asa cum ii cunosc pe cei mici stiu ca lectiile noastre se vor intinde pe o perioada de timp si nu se vor limita doar la cele de acasa. Ca de obicei, vom discuta si in masina in drum spre/de la scoala.

Hm…abia astept :D

Probleme-probleme

Cine?

De data asta, nu eu…ci Daria va trebui sa faca o vizita la un cabinet stomatologic .

De ce?

Cred ca are nevoie de un  aparat dentar .

Dintii Dariei s-au schimbat aproape toti. Nu mai imi aduc aminte daca am povestit, dar i-au aparut primii dinti foarte repede, imediat dupa inceperea diversificarii. Primii 2 dinti, apoi 4 o data ….. Ce sa spun? Febra, dureri, probleme cu stomacelul din acest motiv….

Dupa ce au aparut toti dintii si toate maselutele am avut o pauza….Apoi au inceput sa se schimbe si sa apara cei definitivi…

Problema este ca cei de sus, inca de la inceput, s-au dus intr-o parte. Banuiesc ca de vina a fost chiar domnisoara mea care ii impingea cu limbuta si era mereu curioasa: cand cresc, cat mai dureaza etc.

Pana acum eram convinsa ca va fi nevoie doar de un aparat in partea de sus, dar…..mai nou ultimul dinte de jos care a crescut incredibil de incet are tendinta sa se strambe si el….

Habar nu am cum o sa rezolvam problema de jos unde este vorba doar de un dinte, dar…..vom vedea.

Momentan, citim diverse carti despre medicul dentist, despre ce inseamna vizita la medicul stomatolog pentru ca nu vreau sa ii fie teama niciun moment.

Din pacate, cativa colegi au comentat ca lor le-ar fi teama sa mearga la doctor asa ca acum a inceput si Daria sa ii copieze….desi, de obicei, are tendinta sa faca pe dos fata de ceilalti….Banuiesc ca lipsa de necunoscut o face sa ii creada….

De aici si ideea de a citi cat mai multe despre vizita la medic, de a vedea filmulete pentru copii si mai ales de a folosi dantura creata de Coca in urma cu cativa ani pentru lectiile noastre :)

dantura

Voi cum procedati cu piticii vostri inainte de o vizita la medicul stomatolog?