Sistemul romanesc de invatamant incotro (partea a II-a)

Cand Daria era la clasa pregatitoare, inca nu aveau tabla inteligenta, desi invata la o scoala din centrul Bucurestiului. Imi aduc aminte cu ce emotii am intrat si eu, nu doar pitica mea in sala de clasa si cum am ramas cu ochii larg deschisi admirand modul in care invatatoarea a reusit sa schimbe aspectul unei incaperi destul de intunecate.

Vazusem clasa cu doua saptamani inainte sa inceapa scoala si pot spune ca multe lucruri erau schimbate. Ceea ce probabil putini dintre noi stau isi puna problema….cum de prima zi de scoala ramane mereu in memoria copiilor prin culoare, lumina, veselie si un mic cadou?

Simplu: munca si dedicatia unui cadru didactic care a scos din buzunar niste bani ca sa pregateasca acele decoratiuni si un mic cadou pentru copii.

Indiferent ca este vorba de o insigna, o esarfa, un carnetel etc, copiii se bucura de parca ar fi cel mai cel cadou de pe lume. Iar invatatoarele stiu acest lucru.

In clasa I am mutat-o la o scoala privata (stiti motivele, nu le mai enumar) unde totul era modern. Tabla inteligenta, mobilier nou, dulapuri pe hol colorate marca Eduvolt daca nu ma insel…..Pacat ca erau alte probleme mai importante acolo…

Imaginea conteaza, nu? O clasa luminoasa, banci frumoase, colorate, camere video peste tot…..cadre didactice zambitoare…. Cam asa aratau la vizita din primavara, inainte sa incepem inscrierea…

Nu mai revin la motivele mutarii, cert e ca, incepand cu clasa a II-a, am luat decizia ca invatamantul de stat este pentru noi si am incercat sa gandesc pozitiv, sa vad aspecte bune si sa nu mai fiu asa critica. M-am considerat vinovata ca am schimbat cursul vietii copilului meu si am avut o perioada (care a coincis si cu probleme in plan personal) in care am meditat mult la problemele existente.

Dupa ce Andrei a intrat la clasa pregatitoare, am mutat-o si pe Daria la aceeasi scoala.  Am descoperit ca erau clase mobilate modern (pacat ca cei mari le „decoreaza” periodic si in fiecare dimineata femeil de serviciu se chinuie sa curete „arta” celor care invata dupa-amiaza), exista tabla inteligenta, in functie de clasa mai existau si alte materiale care sa faciliteze invatarea (nu stiu daca erau cumparate din fonduri proprii ori cu ajutorul parintilor asa ca aici nu ma pot pronunta).

Dincolo de aspectele materiale, eu cred ca important este factorul uman. Degeaba exista la clase toate dotarile din lume daca nu exista comunicare cu profesorii care predau. Ca in orice scoala, exista si elevi din clasele mai mari care chiulesc ori isi cauta scuze sa iasa din clasa cand stiu ca urmeaza sa fie ascultati la ore.

Cunosc cativa elevi care termina anul acesta liceul (cu frati mai mici in clase cu copiii mei) si care mai lipsesc uneori de la scoala …motivat…. Cum asa? Fac acest lucru cu acordul parintilor care inteleg ca intr-o dimineata le e mai greu sa se treazeasca pentru ca au invatat pana noaptea tarziu ori ca profesorul de la meditatii a schimbat ora/a intervenit ceva si nu se poate recupera acea sedinta asa ca ….

Eu zic ca, daca vrei sa inveti, o poti face, insa orice materiale, orice tip de auxiliar ajuta la intelegerea materiei predate. Pe internet au aparut multe materiale care ajuta elevii sa inteleaga materia predata. Am citit pe mai multe site-uri despre licee din tara unde profesorii predau folosind materiale si dotari la standarde internationale si aici nu ma refer la scoli centrale/cunoscute, ci la scoli obisnuite, la scoli de cartier.

Se poate, important este sa existe vointa, sa se repartizeze fondurile si sa se negocieze. Sun convinsa ca orice se poate rezolva pe lumea asta, dar important e sa se doreasca acest lucru. Cu multa munca si determinare au ajuns sa castige si acei copii care au participat la concursuri internationale, dar au avut norocul si sa beneficieze de cadre didactice dedicate, de materiale auxiliare potrivite.

La voi in scoli cum e?

Exista materiale auxiliare din dotarea scolii sau le-au cumparat parintii?

 

 

Superstats – o noua colectie aparuta la Editura Gama

Asa cum am precizat deja, am primit zilele trecute un colet care ne-a incantat atat pe cei mari, cat si pe cei mici.

Cele doua enciclopedii aparute in colectia Superstats au fost traduse si publicate de Editura Gama si completeaza in mod frumos colectia noastra de carti de cultura.

Fiecare este cartonata, foile sunt grosute, lucioase (64 pagini), costa 39.00 ron (ceea ce nu mi se pare deloc mult). Sunt recomandate incepand cu varsta de 7 ani, dar as zice ca merg si la cei mai mici daca denota curiozitate si intelegere a notiunilor prezentate (nu, nu sunt termeni prea complicati).

Imaginile folosite sunt extrem de interesante, exista explicatii in dreptul lor ceea ce ajuta mult in cazul in care copiii aleg sa citeasca si sa descopere singuri ce se ascunde in spatele copertilor colorate.

„Superstats. Corpul uluitor” vine la momentul potrivit. De cateva luni tot adunam parti de „corp” pentru a crea scheletul uman, iar curiozitatea copiilor nu are margini. Aceasta enciclopedie raspunde la multe intrebari, curiozitati si nedumeriri la care, de multe ori, raspundeam folosind google😀 . Acum e mai simplu, cauta frumos in carte raspunsul la curiozitatile pe care le au si de aici incepe….dezbaterea….incep glumele si discutiile.

superstats corpul uluitor

„Superstats. Planeta extrema” este cartea care ne-a captivat pe Andrei si pe mine. El este oricum innebunit dupa tot ce diferit si tot ce e …..extrem…Eu sunt curioasa ce scrie ca sa pot sa fac fata la tirada intrebarilor piticului roscat😉

superstats planeta extrema

Ce pot spune? Aceasta din urma m-a captivat mult si mai ca nu imi venea sa i-o mai dau lui Andrei. Am luptat un pic pentru ea ca sa pot macar sa fac pozele:) ))))

Sincer, sunt doua carti/enciclopedii care ar trebui sa existe in orice casa. Stiu ca sunt parinti care nu sunt de acord ca cei mici sa stea la calculator si sa caute/sa citeasca de pe internet asa ca aceste enciclopedii ar reprezenta raspunsul la multe – multe intrebari fara ca parintii sa mai faca un efort atat de mare sa se documenteze si din acest motiv sa amane discutia cu cei mici.

Personal, ma bucur enorm cand ii vad pe copii ca isi iau carti sa citeasca si ca bibliotecile noastre contin raspunsul ascuns in spatele copertilor misterioase. Amandoi copiii folosesc internetul ca sa caute materiale cand ii intereseaza un subiect, insa o carte este altceva….are farmecul ei, te face sa nu mai vrei sa o inchizi, sa mai dai o pagina ca sa mai afli ceva….

Sper sa mai apara astfel de enciclopedii interesante pentru ca mi se par extrem de utile cand ai doi copii dinamici, curiosi si pasionati.

Multumim, Editura Gama, pentru tot ce ati publicat si pentru ce veti publica si de acum inainte!

 

 

Romani celebri (Editura Gama)

Zilele trecute, am avut parte de o surpriza frumoasa din partea Editurii Gama (e drept, cand spun „surpriza” si ma refer la carti, nu se poate intelege altfel decat „minunat, frumos, remarcabil” asa cum stiti deja).

De putin timp, editura a publicat o noua idee, un material foarte util atat pentru educatia realizata acasa, cat si pentru cea realizata in scoli.

Pentru moment, este vorba despre 10 carti care prezinta 10 romani celebri – 5 personalitati istorice, 5 oameni de cultura – totul sub denumirea generica de „Romani celebri”.

Sunt convinsa ca a fost greu sa aleaga dintre personalitatile complexe, marcante romane de aceea am cumva ideea/speranta/intuitia ca este posibil sa mai apara carti in aceasta colectie.

Cartile pot fi comandate separat ori in pachet.

Sincer, v-as recomanda sa le comandari la pachet. De ce? Nu doar pentru ca merita sa le aveti, ci si din considerente financiare. O carte comandata separat costa 13.90 ron, iar un pachet de 5 carti costa 59.00 ron asa ca faceti singuri calculul daca mai adaugati si transportul la cat se ridica totalul😉

Sincer, cartea despre Nicolae Grigorescu ar fi fost mai mult decat utila daca o aveam inainte sa plece Daria in excursie cu scoala pentru ca au vizitat Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu. Nu-i nimic! Cartea a venit la scurt timp dupa excursie, impresiile ei inca sunt proaspete asa ca are ce citi ca sa inteleaga mai bine ce a vazut si ce li s-a spus la Muzeu.

De folos ne-ar fi fost cartea despre Constantin Brancusi in urma cu 2 ani cand am facut un tur partial de tara si am vizitat Targu Jiu, dar este perfecta pentru acest an cand intentionam sa reluam unele trasee. Asa ca…ghici ce carti vom lua cu noi?!?

Cartile sunt recomandate copiilor cu varste cuprinse intre 7-12 ani, dar cred ca pot fi citite si mai devreme de atat pentru ca sunt minunat concepute, sub forma de poveste, frazele sunt clare, exprimarile la indemana si pe intelesul copiilor, iar ilustratiile sunt realizate in mod exceptional completand minunat textul.

Fiecare volum este numerotat, iar textul prezinta, pe intelegul celor mici, evenimente importante din vietile personalitatilor respective astfel incat sa se inteleaga evolutia lor, istoricul si motivul pentru care vietile si actiunile acestora au marcat istoria romanilor.

Va voi prezenta doar cateva imagini alese din cartea dedicata lui Ion Creanga (preferatul familiei noastre – nu va pot spune de cate ori au urmarit copiii filmul „Amintiri din copilarie” si cat de apreciate sunt cartile de joc pastrate de cand eram eu de varsta lor).

ion creanga

Cartile din categoria cultura cuprind urmatoarele 5 personalitati: Ion Creanga, Mihai Eminescu, Constantin Brancusi, Nicolae Grigorescu si George Enescu.

romani celebri cultura

Cartile din categoria istorie cuprind urmatoarele 5 personalitati marcante: Stefan cel Mare (abia astept sa ajungem in Moldova pentru ca aceasta carte a venit exact la fix – saptamana aceasta tocmai am discutat cu cei mici si am vorbit despre manastirile ctitorite de marele domnitor moldovean), Mircea cel Batran, Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I al Romaniei.

romani celebri istorie

Cred ca astfel de carticele ar fi utile inainte de orice excursie (indiferent ca este realizata in cadrul familiei sau de catre scoala, organizatii etc).

O idee ar fi sa existe astfel de carticele pe intelesul copiilor despre punctele turistice/geografice/istorice/culturale importante precum Portile de Fier, Sarmisegetuza, Saline …etc.

Sper sa apara pe piata si astfel de carticele pentru ca sunt convinsa ca ar avea cine sa le cumpere. Cunosc multi parinti care si-ar fi dorit sa aiba asemenea „materiale” inaintea unei vacante cu copiii.

Mi se pare inutil sa mergi sa vizitezi ceva daca nu stii despre ce este vorba. De multe ori, incerci sa pregatesti terenul si sa le spui copiilor cate ceva ca sa ii atragi, sa ii ajuti sa inteleaga ce vor vedea, insa o asemenea carticica ar fi extrem de utila.

Felicitari Editura Gama!

Ne-ati uimit inca o data!

Sunt curioasa ce va urma.

Sistemul romanesc de invatamant incotro….

Observ de multi ani (si recunosc ca am avut si eu o perioada cand gandeam la fel) ca multi parinti romani se lasa influentati de mass-media, de discutiile cu alti parinti si ajung sa ia decizii care mai de care in ce priveste inscrierea copiilor la scoala/gradinita.

Stiti deja ca si eu am mutat-o pe Daria la o scoala privata cand era in clasa I si am regretat asa ca am revenit la sistemul de stat. Da, as fi putut face homeschooling cu ea, cu el, dar nu am facut acest pas. Asa cum spunea Laura intr-un comentariu mai demult…se intampla ca tu sa vrei, dar copilul sa prefere compania altor copii, sa ii placa competitivitatea din clasa, sa ii placa sa mearga la scoala si atunci ce faci?!? Il obligi sa faca ceva ce nu-i place sau inveti tu ca adult sa faci compromisuri.

Nu neg ca sunt multe probleme in sistemul nostru de invatamant, dar nici nu imi place sa citesc numai stiri/articole negative cand, in realitate, sunt multe scoli bine dotate, cu profesori dedicati, cu elevi care chiar doresc sa invete.

Este, intr-adevar, greu sa mobilezi o scoala/gradinita din mediul rural, dar exista si astfel de locuri unde oamenii si-au dat interesul si au reusit sa le aduca copiilor necesarul pentru a invata si a descoperi magia din spatele manualelor, a tablelor scolare inteligente. Se poate, dar trebuie si interes.

Ia, in loc sa dati cu parul, mai bine dati o mana de ajutor.

Inainte de Paste, am vazut pe facebook o postare care m-a impresionat. Parintii unor copii care mergeau la o gradinita din mediul rural s-au mobilizat, au dus sticle goale, vopsea, cauciucuri, bucati de lemn si au amenajat curtea institutiei de zici ca e din filme! Si totul recicland obiecte care sunt sigura ca se afla la indemana oricui.

Sunt convinsa ca multi parinti se plang ca se strang bani la fondul clasei. Sa fim seriosi acum! Dincolo de motivele din spatele lipsei de resurse financiare, se afla si alte probleme.

Eu prefer sa cumpar un bax de hartie si sa il duc la scoala/gradinita daca constatat ca e nevoie decat sa ma plang pe la colturi ca nu stiu ce si nu stiu cum! Si nu mi se pare nici rusinos, nici umilitor. La fel procedeaza si alti parinti. Si nu, nu este vorba sa te pui bine cu cineva, ci este vorba sa te gandesti la copil, la copii. Avem pretentii, dar nu vedem limitele.

Ganditi un pic inainte sa aruncati cu vorbe! Daca la clasa nu au hartie, creta sau markere speciale, daca nu au toner la imprimanta…..cum sa lucreze ?!? Stiu, dupa manuale! Ati observat poate ca exista mereu probleme la licitatiile de manuale scolare si ca inceputul de an scolar inseamna, de fapt, lucrul de pe fise ori alte materiale pana cand se stabileste de catre Minister care editura a castigat dreptul de a-i fi utilizate cartile?!? Sa nu uitam ca au fost ani cand era sfarsitul lui octombrie si inca nu erau manuale in institutiile de invatamant.

Cine sa plateasca oare pentru acele materiale?

Educatoarea? Invatatoarea?

Din ce?

Din salariul imens pe care il au? Ca doar vorba aia…..le dau banii afara din casa si buzunarul e doldora, nu?

Eu zic asa….pana se pun la punct lucrurile in sistemul nostru (si vorba aia, speranta moare ultima), sa vedem si lucrurile pozitive.

Poate nu este vorba de o tabla inteligenta la o gradinita din satul din varful muntelui, dar sigur exista table (clasice ori inteligente) in multe scoli/gradinite.

(imagine preluata de pe site-ul Magul Cu Aripi )

Inainte de Craciun, apareau multe informatii referitor la un primar dintr-un sat (nu conteaza numele) care s-a implicat enorm pentru a moderniza scoala si gradinita din localitatea respectiva. Si acest lucru nu se intamplase taman in decembrie, ci inca din perioada vacantei de vara.

Ma intreb de ce apar asemenea stiri pozitive strict inainte de sarbatori.

Sunt convinsa ca esti multe-multe scoli si gradinite unde factorul uman si-a spus cuvantul si oamenii au facut tot posibilul sa le ofere copiilor mobilier, table, clase la nivel …..as fi vrut sa spun la nivel european, dar prefer sa spun…la nivel normal pentru ca, daca e sa ma iau dupa stirile din presa, la noi nu se invata in banci, ci in cocina.

Sa fim seriosi!

Asa ne-am obisnuit sa vedem doar lucruri negative incat orice lucru mic, pozitiv ni se pare un miracol.

Exista firme romanesti care pun la dispozitia institutiilor de invatamant tot necesarul pentru a se putea desfasura normal orele de la clase, nu e nevoie sa aducem produse si companii din strainatate sub deviza ca de acolo e mai….Eu zic ca brandurile romanesti castiga teren tot mai mult, sunt adaptate la nevoile copiilor nostri si sunt convinsa ca si preturile sunt accesibile (nu ma pricep, dar o sa ma documentez si in acest sens).

Fonduri exista, dar ele trebuie impartite cu cap pentru ca necesitatile sunt multe.

Sa vedem ce face primul ministru pentru ca a promis un lucru: prioritate are invatamantul la realocarea fondurilor. Poate cineva se va tine de cuvant si banii vor merge in directia potrivita. La urma urmei….tot copiii au de suferit si noi parintii pe langa ei.

Cunosc multe educatoare care sunt dedicate lucrului cu cei mici si cauta ore in sir pe internet materiale, scot bani din propriul buzunar ca sa pregateasca cele necesare la grupa si uneori chiar organizeaza serbarile tot pe propria cheltuiala (Simona este una dintre educatoarele despre care vorbesc si probabil cunoasteti si voi situatia din articolele ei mai vechi).

La voi cum e? Exista mobilier modern? Tabla magnetica/inteligenta?

La clasa

Am zis ca nu voi scrie acest articol, dar nu ma pot abtine.

Citeam azi dimineata niste discutii pe un grup de pe fb despre schimburile practicate de copii.

De cand e lumea si pamantul, copiii fac schimb de ceva. Poate e dureros, poate e distractiv, dar totul inseamna o lectie de viata.

Imi aduc aminte ca eram copil si am facut schimb de timbre cu prietenele si colegii. Am distrus o colectie important de -a tatalui meu. Nu am reusit sa ii recuperez totul, dar….am invatat ceva important. Bine, mai multe lucruri importante. In primul rand, nu e corect sa folosesti lucrurile altora (timbrele nu erau ale mele). In al doilea rand, am invatat sa negociez.

De-a lungul anilor, negocierea a fost una dintre lectiile importante primite.

Cand Daria era la clasa I, invatatoarea le-a daruit copiilor cartonase de la Mega Image. Stiti si voi la ce ma refer.

M-am cam suparat.

Nu faceam cumparaturi de la super-marketul respectiv si ma trezisem in situatia de a face drumuri pana acolo doar ca sa ii aduc cartonase. Am discutat cu invatatoarea si mi-a zis o chestie buna (de care efectiv uitasem ca doar si eu facusem asa cand eram de varsta ei,nu?). Lasati-i ca asa invata sa negocieze!

Avea mare dreptate!

Daria a invatat sa negocieze asa de bine incat nu a mai fost nevoie sa ocolesc mereu ca sa ajung la super-marketul respectiv (intre timp, au aparut atat de multe in drumul nostru incat e imposibil sa nu te opresti macar la unul din ele! sa vedeti ce „frumos” e pentru un parinte sa alerge de colo -colo si sa caute nu stiu ce album pentru ca e musai sa aiba copilul!). Reusea sa ofere si altceva decat cartonase (de genul desene de-ale ei, o ciocolatica, ceva simbolic) pentru ca, la final, nu doar ca isi completase albumul, dar avea si dubluri pe care i le aducea lui Andrei ca sa aiba si el propriul set.

Alt lucru interesant a fost faptul ca a invatat despre animale si l-a convins si pe fratele mai mic sa invete.

Ce inseamna negociat?

Sa dai ceva la schimb, corect?

Invata sa faca un schimb echitabil. Nu vreau sa redau aici problema despre care am citit pe fb, dar stiu ce inseamna un schimb disproportionat. Ceea ce am scris acolo, redau si aici

Cand fetita mea era in clasa pregatitoare, avea un coleg care era foarte…inventiv! Pentru ca mama ii dadea bani sa isi cumpere de la bufet mancare (nu primea pachet), i-a venit ideea sa le ceara colegilor cate 10 ron pentru a le aduce ceva de la bufet, iar cand le ducea acel produs, le cerea jumatate din el.
La un moment dat, si-a cumparat o punga cu chipsuri (nu cred ca era de la bufet pentru ca nu aveau voie sa comercializeze asa ceva, dar asa le-a spus copiilor). Le-a dat la mai multi copii, iar la final le-a spus ca asteapta sa ii dea fiecare cate 10 ron pentru ce mancase (asta era suma lui standard).
A venit fiica-mea la mine sa imi ceara 10 ron si i-am cerut sa imi explice de ce.
Cand am aflat, am sunat-o pe mama baiatului si am discutat despre problema. Cu toate ca nu era genul de mama cu care sa poti discuta atat de …bine, pot spune ca a luat masuri si ceilalti copii care dadusera bani pentru te miri ce au primit banii inapoi si astfel au aflat si parintii lor.
Ceea ce vreau sa spun este ca mereu se gaseste o solutie.

Discutia pe fb se referea la reactia invatatoarei. Nu vreau sa dezbat aici acest aspect.

Mi se pare, insa, important sa existe reguli la clasa care sa fie respectate de toti si anuntate clar si tare inca de la inceput.

De ex., la unele clase, invatatoarele nu accepta aceste schimburi, li se par frivole, nepotrivite pentru un mediu sa il numim academic.

La alte clase, se accepta, dar cu limite.

Regulile stabilite de invatatoare trebuie respectate, dar si acestea trebuie clar enuntate ca sa nu existe dubii.

Copiii invata mereu ceva. Daca acel copil care a oferit ceva la schimb ramane fara obiect si este acuzat pe nedrept, se impune o discutie clara cu parintele celuilalt copil si cu invatatoarea de la clasa (situatia de pe fb). Daca copilului tau i se ia ceva, iar se impune o discutie clara. Nu mi se pare normal sa decidem sa mutam copilul pentru ca nu ni s-a facut pe plac! Orice schimbare produce o reactie la copil. Discutati cu el, lamuriti, explicati. Discutati cu ceilalti adulti. Nu aveti dreptul sa discutati cu celalalt copil (puneti-va in situatia urmatoare: cum ar fi sa ajungeti la scoala si sa aflati ca un parinte a discutat/s-a luat de copilul dvs? v-ar conveni?). Acestea sunt reguli de bun simt. Daca considerati ca situatia este intolerabila si ca pot exista urmari neplacute/grave pentru copil, puteti lua decizia de a-l muta. Nimeni nu zice ca trebuie sa acceptati orice, dar nici sa faceti din tantar armasar.

Ca o paranteza, de multe ori, discutiile pe fb duc la amplificarea unor suparari si la exprimarea unor frustrari personale care devin regula in acele schimburi de cuvinte.

Nu mi se pare normal nici faptul ca un copil ramane fara mancare. Daca dai ceva la schimb, macar sa primesti ceva.

La ai mei se intampla uneori sa faca schimb cu un coleg/o colega. Daca au la ei mai multe gustari (ai mei mananca de obicei micul dejun acasa, iar la scoala au o gustare), ei decid daca ofera ceva colegului de banca. Singura regula impusa de mine a fost sa nu muste/sa nu primeasca ceva mancat partial de altcineva ori sa nu bea din cutia de suc a colegului. E drept ca ai mei nu mananca nici unul dupa altul darmite de la alti copii, dar mi s-a parut necesar sa le spun acest lucru.

De obicei, la gustare le dau o prajitura simpla sau fructe. Spre ex., la Daria la clasa, in aceasta perioada, se desfasoara un fel de concurs intre copii initiat de doamna, intitulat Calendarul fructelor. La gustare, trebuie sa aiba cel putin un fruct. La finalul perioadei, cine a mancat cele mai multe fructe castiga. Ce anume in afara de sanatate? Nu stiu. Voie buna si deprinderi sanatoase mai mult ca sigur.

Ai mei copii au cutii de mancare in care le pun gustarile. Daca este vorba de fructe, fie le dau fructele bine spalate, sterse si puse in cutii, fie pregatesc (pentru Daria mai mult intru-cat Andrei nu vrea) salata de fructe si ii dau diverse furculite/scobitori de plastic colorate (ii dau mai multe pentru ca mereu imparte salata de fructe cu prietenele din clasa).

Se intampla uneori sa aiba la ei si doua batoane de ciocolata (din cele subtiri, gen Kinder sau mai stiu eu ce alta varianta), dar asta in zilele cand au sport pentru ca le scad glicemia si nivelul de energie. In aceasta situatie, le pun si un fruct sau un suc de fructe. Intotdeauna au apa si servetele umede&uscate la ei.

Scuze ca am deviat discutia, am vrut doar sa precizez cateva lucruri.

Ideea de baza este ca orice in viata se negociaza, iar copiii invata sa faca schimb, sa inteleaga ce este echitabil.

Se intampla sa nu primeasca nimic de la colegul lor, dar nu i-am invatat sa astepte mereu ceva. Spre ex., anul trecut am facut impreuna diverse forme de ciocolata (va aduceti aminte probabil de Fabrica de ciocolata) si au decis sa pregateasca mai multe ca sa duca la scoala si sa le dea si prietenilor/colegilor FARA A DORI CEVA LA SCHIMB. Asa mi se pare normal si frumos. Daca au ceva si doresc sa daruiasca, sa o faca din inima.

Echilibrul este cheia si sper sa fie mereu asa.

Nu stiu ce parere aveti voi despre negocierile dintre copii si schimburile practicate de ei, dar cred ca totul porneste de la parinti si atitudinea lor. Aduceti-va aminte ca si voi ati fost copii si este imposibil sa nu fi actionat in acest mod vreodata!

Zi frumoasa tuturor!

De ce trebuie sa existe tabere?

De cand am copii – asta inseamna o perioada lunga pentru unii, o perioada scurta pentru altii, depinde cum o iei – citesc o multime de articole, statusuri pe retele de socializare, discutii aprinse etc despre tabere.

Nu ma refer la taberele unde merg copiii, ci la acele grupuri in care se „unesc” parintii, cadrele didactice, medicii, functionarii publici etc.

De-a lungul anilor, am acumulat putina experienta si am ajuns la concluzia ca e o linie subtire, fragila intre cele doua tabere.

Poate ziceti ca sunt eu mai ciudata pentru ca nu arunc cu noroi sau, cand sunt suparata, scriu ceva aici ca sa ma descarc, dar asta sunt eu.

Am avut pe rand reactii de la suparare si furie pana la frustrare si lacrimi.

Sa zicem ca am luat decizii la acel moment in functie de cum am simtit eu ca e bine, dar nu stiu daca as mai proceda in acel mod, in acest moment, prin prisma experientei de dupa si a faptului ca aceasta experienta s-a tot acumulat.

Si da, am mutat-o si eu pe Daria de la prima gradinita cand am fost speriata de aparenta lipsa de reactie a educatoarelor vis-a-vis de agresivitatea unui baietel. Dupa cateva luni, am aflat ca a fost o decizie buna. Nu pentru ca s-ar fi facut ceva ca sa fie calmat baietelul, ci pentru ca s-a dovedit ca educatoarele respective si o parte din parinti reusisera sa schimbe ideea de gradi’ de stat in gradi’ privata (parintii contribuind la suplimentarea salariilor, la angajarea unei persoane din afara pentru a supraveghea copiii la clasa, plata suplimentara a unui body-guard etc!)

A doua gradi’ era una de cartier, educatoarea o bomboana de femeie, ingrijitoarea indragostita de copii care le facea pe plac in tot ce doreau. Au fost momente cand m-am suparat pentru ca, spre final, erau tinuti mai mult pe scaune de teama sa nu se accidenteze. Nu lucrau la nivelul la care era fiica-mea obisnuita, dar aici poate era si vina mea pentru ca acasa eram un fel de mama – educatoare si lucram cu ea tot ce isi dorea sa invete (stiti deja ca la 3 ani si jumatate a invatat alfabetul pentru simplul motiv ca prietenii ei mai mari cu un an stiau deja cateva litere si vroia cu orice pret sa stie ce scriu ei cu creta pe asfalt).

A inceput scoala, a parut totul bine si frumos. Dupa cateva luni, pe fondul unor suparari si unor discutii pline de argumente, m-am lasat convinsa ca e mai bine la o scoala privata. Stiti deja ce dezastru a fost si cat a regresat Daria. Am mutat-o la o scoala de stat unde s-a integrat foarte bine, si-a facut prietene, invata multe lucruri interesante, este mereu stimulata sa descopere lucruri noi (am povestit deja despre proiectele de la clasa si modul in care se implica copiii).

Au fost momente cand m-am suparat din cauza anumitor lucruri de la clasa. Initial, am zis ca nu voi spune nimic. Pe urma, am realizat ca e o greseala. Dupa acesti ani, am inteles ca, daca ai cu cine sa discuti si exista comunicare, orice are rezolvare. Si asa am procedat. Initial, m-am lasat purtata de val si am fost mai drastica in exprimare, pe urma am inteles ca exista o persoana cu care se poate comunica si acest lucru este doar de apreciat.

Nimeni nu este perfect. Ca parinti, suntem disperati sa ne stim copiii in siguranta, sa stim ca, atunci cand nu sunt cu noi, invata lucruri interesante, sunt respectati, li se vorbeste intr-un anume mod si invata si ceea ce se cheama „scoala vietii”. De multe ori, citesc discutii in care parintii cer perfectiune de la cadrele didactice.

Ei bine, nu exista!

Nici noi parintii nu suntem perfecti.

Nici copiii!

Nici cadrele didactice!

Niciun om nu e perfect!

Sa zicem doar ca este important, din punctul meu umil de vedere, sa ne respectam reciproc, sa comunicam si sa luam o decizie potrivita pentru copiii nostri.

Andrei a fost la o gradinita de stat (alta decat sora lui) unde educatoarea era exceptionala (directoarea o mare spagareasa, dar asta e alta discutie). Ca si la Daria, facusem greseala sa lucrez cu el acasa ceea ce inseamna ca atunci cand colegii lui invatau cifrele 1-2-3, el stia sa numere pana la 10, cand ei invatau 4-5-6, el facea adunari si scaderi pana la 10. Se plictisea cu alte cuvinte. La gradi’ mergea mai mult sa socializeze. Educatoarea era atat de blanda incat toti copiii o iubeau. Multumita dansei am ajuns si la medicul exceptional care l-a ajutat pe Andrei cand a avut chistul la genunchi si a necesitat tratament complex (am scris la acea vreme).

Cand a inceput scoala, am zis ca va fi exceptional de bine. Multumita unor persoane, acest lucru nu a fost taman asa. Abia in toamna acestui an am aflat cate ceva si am incercat sa pun cap la cap (daca toate acele afirmatii sunt corecte, atunci se justifica anumite comportamente; adica nu se justifica, dar acum inteleg de ce au fost aruncate anumite cuvinte, de ce anumite persoane s-au comportat intr-un anume mod).

Asta e, nimeni nu e obligat sa te placa, dar nici sa iti faca rau doar ca sa simta bine ori din prostie. Nu-i nimic, a fost o lectie pentru mine mai ales ca sa inteleg ca nu conteaza cum te comporti ori daca zici sau nu ceva. Se intampla ca actiunile unora sa provoace valuri care sa ajunga si la tine, nu poti mereu sa controlezi ceea ce se intampla. Uneori ma intreb daca e mai bine sa traim in ignoranta decat sa stim tot ce se intampla. Pe urma imi revin si stiu ca a fost un gand tampit pentru ca vreau sa stiu tot ce are legatura cu mine si copiii mei.

Am zis ca poate de vina sunt eu ca nu am reusit sa comunic prea bine si am incercat sa fac un efort suplimentar, dar tot nu e stilul meu sa stau la barfa si sa imi pierd ore bune la telefon ori pe hol/in curtea scolii. De multe ori, discutiile cu anumite persoane duc la barfa, exact ceea ce nu suport asa ca nu am ce face. Ma retrag si incerc sa stau doar cu persoane care discuta si altceva decat despre vietile altora.

In alta ordine de idei, eu am un obicei prost. Merg pe premiza ca nu e cazul sa sun un cadru didactic pentru orice chestie. Ma gandesc cu groaza cum ar fi daca 30-35 de parinti ar suna zilnic sa intrebe una-alta (la ultima sedinta, s-a discutat o chestie care m-a socat – multi parinti o sunau seara pe doamna ca sa o intrebe cum se rezolva problemele la matematica si aici vorbim despre clasa I unde nu e cazul sa se intample asa ceva mai ales ca nu e nicio cerinta atat de complicata). Va dati seama cum ar fi sa fiti sunat de atatea persoane? Faceti si voi un calcul simplu – 10 persoane, macar 5 minute fiecare (desi nu cred ca se rezuma la atat).

Ca o  paranteza: Am vazut pe facebook multe postari in care erau comentate probleme la mate, la romana, manuale etc. Nu stiu daca e simplu noroc ori doamnele de la clasele copiilor mei au ales manualele potrivite, dar pana acum nu am avut probleme sa intelegem cerintele. Ai mei isi fac singuri temele, vin la mine cand nu inteleg ceva ori cand termina ca sa le corectez (nu reusesc in fiecare zi, dar incerc sa le vad temele inainte de culcare).

Inchei paranteza.

Am decis ca e mai sanatos daca merg o data pe saptamana sa discut 5 minute ca sa aflu ce si cum, daca e cazul. In general, imi fac timp sa le verific caietele si temele ca sa vad daca au probleme la ceva anume. La Andrei la clasa merg sa discut aproape saptamanal, la Daria nu e mereu cazul pentru ca imi spune singura ori aflu de la doamna fie prin mail, fie la sedinta. La engleza, aflu de la profesoara. Incerc sa ajung macar o data pe luna sa discutam, dar nu pot spune ca reusesc mereu. Oricum, vad caietele ei si cam stiu unde are lipsuri si unde trebuie sa lucram suplimentar acasa.

Spre deosebire de Daria, baietelul nu povesteste mereu acasa…mai ales cand face vreo prostie. Spune abia dupa un timp (daca nu aflu eu inainte). Nu sunt adepta bataii, ci a discutiilor. Daca a facut ceva ce stia ca nu trebuie, de obicei i se confisca un obiect. Acum nu intelegeti gresit. Nu il tin intr-o critica constanta, dar nici nu vreau sa il las de capul lui. Are tendinta sa faca destule prostioare daca e lasat. Regulie sunt stabilite foarte clar, stie ce si cum, dar tot le mai incalca. Sotul meu zice ca asa e normal la orice baiat. Stiu, e in crestere, testeaza limitele ca sa vada pana unde poate intinde coarda. E o linie subtire aici, dar e mult de discutat despre modul in care cresti o fata, respectiv un baiat.

Referitor la scoala, sa stiti ca eu am fost de acord cu masurile luate la el la clasa (unii parintii au fost de acord, altii nu; depinde de la caz la caz). Spre ex., anul trecut erau obisnuiti sa isi lase in clasa caiete, penare etc. Anul acesta, invata in cladirea principala ceea ce inseamna ca dupa-amiaza vine alta clasa. Li s-a explicat ca nu trebuie sa uite nimic in banca/pe banca, in dulapurile unde isi tin hainele pe umeras. Dupa mai bine de o luna, inca erau ametiti si uitau cate ceva. Dupa inca 3 saptamani, am inceput sa ii lasam sa isi faca singuri ghiozdanele (ma rog, o parte din parinti, restul au considerat ca trebuie sa ii supravegheze indeaproape in continuare).

La un moment dat, invatatoarea a descoperit ca aproape o treime din ei nu avea toate caietele. Cele mai multe scuze au fost ” mama nu mi-a pus caietul in ghiozdan”. Le-a dat cate un I la toti in situatia asta (nu, nu le-a trecut in catalog! a fost doar o chestie menita sa le dea o lectie pentru ca degeaba le atrasese atentia saptamani la rand ca le lipsea una-alta, ei tot nu aveau cele necesare in ghiozdan ceea ce inseamna ca lucrau pe foi ori intrerupeau orele pentru a cere stilou, creion, guma etc).

Sa va spun ca Andrei nu a mai uitat niciodata caietul sau carnetelul unde isi noteaza temele si anunturile de transmis acasa? Mi s-a parut utila atitudinea invatatoarei. Nu sunt genul de mama drastica, dar stiu ca doar o asemenea situatie l-a convins ca e cazul sa isi verifice ghiozdanul. Si acum, dupa atatea luni, isi verifica ghiozdanul de 2-3 ori pana se asigura ca nu ii lipseste nimic.

E, sunt si inventivi. Colegul si prietenul lui Andrei si-a uitat doua caiete acasa si a rugat-o pe Daria sa ma sune ca sa o anunt eu pe mama lui si aceasta sa ii ceara sotului sa duca repede la scoala ce ii lipsea copilului (da, lunga explicatia, dar cam asa a gandit L. sa procedeze – si are tot 7 ani ca si Andrei, dar a gasit o solutie ca sa nu fie certat la clasa).

Lung articol, dar asta sunt eu cand incep sa scriu…..

Nu sunt parinte perfect. Nu sunt adult perfect. Nu sunt om perfect. Nu am copii perfecti.

Nimeni nu e. Si nici nu vreau perfectiune.

Cand copilul (oricare din ei) vine acasa si imi spune ce s-a intamplat la scoala, ma gandesc bine inainte sa actionez. Nu vreau sa ma cert cu nimeni, dar nici copilul sa nu creada ca (1) poate face tot ce doreste pentru ca mami si tati sunt acolo ca sa rezolve totul; (2) nimeni nu ii ia apararea daca s-a intamplat ceva (cred ca este important sa discutam si este nemaipomenit daca gasim un partener in acel cadru didactic responsabil pentru copilul nostru).

Tot ce vreau este sa fie fericiti, sa mearga cu drag la scoala (daca apare vreo situatie, sa imi spuna ca sa gasim impreuna o solutie – este important, din punctul meu de vedere, sa se simta protejati de adultii din viata lor, dar si sa fie responsabili de ceea ce fac/zic), sa invete ceva daca tot sta acolo 4-5 ore (nu sunt adepta ideii de a invata ceva pe de rost, ci a invatarii logice), sa invete sa se descurce in relatiile cu ceilalti.

Nu am scris acest articol ca sa sustin ceva anume. Este doar un punct de vedere pe baza faptelor si actiunilor din anii precedenti.Nu am habar ce ne mai rezerva viata, dar sper sa vina lucruri bune pentru ca avem nevoie de ele. Nu pretind ca am gasit formula perfecta de a creste copiii, nici pe departe. Am facut greseli si sunt convinsa ca voi mai face. Problema este ca iti dai seama ca au fost greseli abia dupa un timp, dupa ce te indepartezi un pic de situatia de la acel moment.

Si ca sa raspund la intrebarea din titlu: nu cred ca ar trebui sa existe tabere. Comunicare, dorinta de a creste oameni, respect reciproc! De asta e nevoie! Nu se poate? Atunci apar discutii, certuri, plangeri, mutari etc. Tine de noi sa gasim solutia potrivita pentru copilul nostru!

O zi buna tuturor!

Site-uri informative linkuri utile pentru copii

Zilele trecute am descoperit din intamplare un site care ii poate ajuta pe copii sa gaseasca mai usor raspunsurile la intrebarile pe care le au.

Este vorba despre brainly.

La scurt timp, am primit de la o prietena inca o informatie utila –  alt site cu raspunsuri pentru copii – einformativ.ro

Cautand pe net, am descoperit inca un site cu teste de cultura generala pentru copii.

Am gasit pe youtube si postarile prof. de matematica Ioan Ursu. Cu putina rabdare, descoperiti explicatii la orice problema de matematica de la clasa 0 pana la cele pentru bacalaureat.

Daca cei mici invata engleza, sa stiti ca am descoperit postarile unei mamici din Romania care va vor place si voua nu doar piticilor.

Sper sa va fie de folos!